Gramada de bobi

Nu ajung la El, pentru ca sta bine ascuns in poluarea ce a negrit toti norii. As vrea sa-i spun „Atat!”, dar in fata Lui, ordinele mele par de branza, pentru ca nu sunt sef. Am inteles ca nu tine audiente, desi lumea i se adreseaza pana si pe hartiute. De aceea nici nu indraznesc sa il intreb ce culoare au visele si daca dragostea e incaltata cu pantofi rosii, captusiti cu catifea. Si daca i-as lua un interviu? Nu, sigur L-as certa. L-as mustra pentru ca se joaca. Oare, mami, Dumnezeu vrea bani? Nu? Atunci de ce pentru a pastra flacara unei vieti e nevoie sa platesti in euro? Dar spune-mi, de ce nevinovatii pierd in fata dreptatii, fiindca nu au cu ce sa plateasca? Dumnezeu e si el corupt? Ca sa impresionezi intr-o prietenie de ce trebuie sa cumperi lucruri de la magazin? Dumnezeu cere TVA inclusiv pentru iubirea sfanta? Si daca esti falit, pentru ca asa te-ai nascut, poti face împrumut la Dumnezeu? Conditia e sa ramai restantier o viata sau sa ai datorii cu o viata mai putin achitate? De ce azi trebuie sa cantarim mai intai portmoneul, inainte de a aduce pe lume un inger? Dumnezeu percepe impozit pe inocenta? De ce oamenii nu se mai pot revedea cand pribegesc manati de foame prin strainataturi? Dumnezeu e cel mai scump vames? Probabil ca va trebui sa mor ca ajung la El si sa Il siluiesc a-mi raspunde, chit ca nu ma voi umple de parfumul Raiului. Dar poate asa vor afla si altii daca Dumnezeu e bancher, daca poarta o masca de fier, daca poate fi si el cumparat. As prefera insa, de dragul celor ce le-am platit, sa-mi dea o chitanta. Daca nu, Îl acuz de evaziune fiscala in numele celor care ani la rand si-au vandut sau amanetat pana si inima pentru a acoperi pretul Bursei din Ceruri. Probabil ca si gandul asta de acum, ma costa…Numai ca eu nu m-am imprumutat, nici macar in numele altora, ci i-am platit in avans cu truda. Ca sa nu-mi puna Dumnezeu ipoteca pe suflet.

Niciodata sa nu crezi ca esti iubit prea mult. S-ar intampla numai atunci cand ai inceta sa existi. Sa nu spui niciodata ca jumatatea ta este cea care te asteapta acasa. S-ar putea sa ajungi tu inainte si ea sa nu mai vina. Sa nu visezi ca toate se aseaza la locul lor candva. Dezordinea ne tipa din maini, locurile se schimba. Sa nu povestesti niciodata cat de singur esti. S-ar putea sa ramai la fel, pentru ca unii stiu doar sa asculte nu sa fie langa tine. Sa nu plangi niciodata in fata lui. S-ar putea sa te creada mai frumoasa cu lacrimi si ai sa suferi. Sa nu te rastesti atunci cand ai tras usa dupa tine. Parerile de rau pot fi prea tarzii. Sa nu rasfeti niciodata crezand ca vei primi ceva la schimb. Oamenii obisnuiesc sa ramana datori. Sa nu iti pui niciodata tot sufletul gaj. E posibil sa se usuce ipotecat in dezamagire. Sa nu ranesti niciodata intentionat. Rasplata inseamna chirurgie pe cord deschis, neanesteziat. Sa nu raspunzi niciodata cu aceeasi moneda. S-ar putea sa te apleci sa o ridici si va parea prea grea. Sa nu inseli niciodata increderea. Nesiguranta n-o vindeca nici timpul. Sa nu lovesti niciodata cu indiferenta. S-ar putea sa te multumesti doar cu lucruri fara viata. Sa nu spui niciodata adio. Candva vei realiza ca te aduce spre „bine ai venit!” si nu vei mai stii sa raspunzi la salut. Sa nu minti niciodata daca iubesti in acelasi timp. S-ar putea ca totul sa ramana un joc. Sa nu incerci sa o inlocuiesti mereu cu altcineva. Cand vei da de greu, s-ar putea sa fie singura care iti va intinde mana. Sa nu te dedici niciodata cu totul. S-ar putea sa nu iti mai ramana nimic. Sa nu zambesti niciodata in poze, daca te prefaci. Fotografia te va arata fals ani la rand in album. Sa nu te lasi fortat niciodata. S-ar putea sa te simti ca un caine turbat in lesa. Sa n-o alungi daca simti ca mai poti trai cu ea. S-ar putea sa uite drumul si tu sa nu stii sa explici. Sa nu alegi niciodata ce nu e important. S-ar putea sa te inveti cu ce e mai putin valoros. Sa nu umilesti niciodata ca sa vezi cum e. Este posibil sa nu te simti cu nimic mai puternic. Sa nu-mi spui ca esti prea matur sa crezi in vorbele astea. Poate esti prea copil ca sa recunosti ca ti se intampla…

Am rasfirat o carte. Mica, mica. Din coperta, in coperta. Iti citesc din ea, pentru ca apoi ai sa crezi ca te pacalesc…Iti doresc o frunza tuguiata in drum de toamna, o buburuza ametita pe hainuta de bumbac. Iti doresc un minut de ratacire, stropi de mare pe pantalonii noi. Iti doresc o scrisoare cu ruj in cutia postala, iti doresc ca un prieten drag sa te gaseasca acasa. Iti doresc primavara cu ploaie de petale, duminici cu clatite nereusite, vise gratuite, iti doresc tarie sa nu te mai pierzi in fata sefului. Iti doresc sa fii cel mai drag cuiva, sa iti urmaresti copiii crescand. Iti doresc sa razi la o comedie inchiriata, sa te amuzi numarand fire crude de iarba. Iti doresc sa numeri norii din avion, sa alergi pe strazi gustand din cross-ul libertatii. Iti doresc sa nu uiti sa treci pe la bunica in vizita, sa nu uiti sa pleci in concediu. Iti doresc sa numeri cioburi, daca vrei sa spargi farfurii, sa smotocesti cainele blanos si sa nu faci tu curatenie. Iti doresc balti pe care sa nu le ocolesti, doar fiindca te murdaresti. Iti doresc sa vorbesti singur, atunci cand ceilalti au surzit. Intotdeauna sa fugi mai departe de linia de sosire, pentru ca de acolo iei un alt start, sa nu multumesti fals, daca asta te-ar obliga sa iti minti sufletul. Iti doresc ca ploaia sa nu-ti para niciodata rece, focul sa nu te arda daca tu l-ai aprins, desertul sa nu te topeasca cand il strabati mirat. Iti doresc ca niciodata sa nu prvesti ochii unui caine flamand, sa nu fii nevoit sa cauti amintiri intr-un ghetou. Iti doresc sa nu se rupa un drum sub tine, sa admiri macar o data tandretea unei lebede in captivitate. Intotdeauna sa privesti musuroaiele furnicilor fara sa le distrugi, sa cumperi lalele albe, caci par de lapte, sa colectionezi ambalajele colorate de dulciuri, care adunate miros ca anii de gradinita. Intotdeauna sa ramai devotat cuiva, intotdeauna sa te desparti frumos, despartirile pot fi definitive. Intotdeauna sa lustruiesti pantofii inainte de plecare, sa-ti stergi ochelarii de pete. S-ar putea ca viata sa nu-ti mai para clara sau curata. Intotdeauna sa respiri dragoste, sa nu uiti in masina de spalat rufe albe, rufe negre. Intotdeauna sa-i spui doamnei de la paine ca arata bine azi si vei primi plasa gratis. Intotdeauna sa profiti de reducerile de la haine, poate maine magazinul se inchide. Intotdeuna sa astepti al doilea autobuz, cel pierdut ramane oricum in circuit. Iti doresc ingeri la coltul geamului, chipuri pictate in ulei, o punga de chipsuri, suzeta pruncului, o melodie de ani vechi, un cocktail cu portocale, manunchiuri de flori uscate, eleganta in gesturi, miracole intr-o sticluta de parfum, sclipici pe perna pufoasa, o masina de iluzii, un hamburger in gasca, nazbatii pe coridorul scolii, rasete nejustificate, emotii de adolescent abia indragostit, zbor de randunele, oamenii de zapada ascunsi in frigider, autografe pe hartiute, artificii pe cerul mat. Iti doresc ca oriunde te duci sa iei cu tine aceste lucruri marunte. Iti doresc sa platesti pentru ele un pret mult prea ieftin ca sa ti le poti permite pe toate…

M-am legat la suflet cu şnur de martie. Un fir alb, un fir roşu, sintetic şi împletit, în bătaia primăverii. Să-mi fie dor de mărţişor. Am dat năvală să caut ce pierd şi regăsesc, culmea, la tarabe. Şi mi-a părut rău, pentru că anul acesta, n-am mai regăsit. Invazia îngerilor înmărmuriţi, a placajelor cu aur şi a florilor fără parfum a măturat prospeţimea unei renaşteri. Nu mai era ghiocelul. Nici măcar cu tot cu băbuţele ce mi-l aduceau din pădure. Poate vreo tămâioară pitită de buchete colosale şi sclipicioase, care nu reuşea să se afirme. Păcat, mizasem pe ghiocel! Tocmai când îmi amintisem că vreau să îl alătur fericirii. Şi poate vreunei felicitări cartonate, scrisă de mână, pictată cu acuarelă, pe care în final o presăram cu cioburi de globuri. Am răscolit chioşcarii şi mi-a părut rău că nu mi-am mai umplut degetele de aracet ca să i-l duc pe 1 Martie mamei, acasă. Şi nu mai sunt nici la şcoală ca să fac poza în care chipul mi-apare într-o floare cu urare. Mi-e dor să mai fi găsit la colţul străzii emoţia acului de siguranţă cu care îmi prindeam mărtişorul cu inimă cu tot. Şi cu mândrie. Dar nimeni nu îl mai poartă, de parcă ar fi fost o modă trecătoare. E uitat în vreun sertar, prăfuit şi înlocuit cu un pluş dansator sau vreo văcuţă cântăreaţă. Am uitat să culegem ghiocelul. Să-l oferim mănunchi, legat cu aţă albă pe codiţă. Şi să spunem cu vocea tremurândă, cu obrajii roşii de emoţie că e cu dragoste. Am uitat că primăvara nu stă în cei mai frumoşi trandafiri, ci într-un fir de zambilă, rupt pe fugă. Am uitat că prima rază de soare nu dogoreşte dintr-un mărţişor de argint, ci dintr-un trifoi minuscul cu şnur. Am uitat că un martie ascuns în buzunar şi dăruit după un program obositor face cât o sărbătoare naţională. Am uitat că cel mai pur mărţişor, legat strâmb, puţin turtit e cel din palma unui copil, care nu ştie să facă diferenţe. De aceea, aş vrea să mă întorc în timp, să economisesc bănuţii de ruladă sau acadea şi să-mi rog bunicul să mă ajute la ales mărţişoare. Sau să îl rog pe tata să nu îmi dezvăluie surpriza chiar dacă eu mor de nerăbdare. Aş vrea să hoinăresc pe stradă şi să mai văd doamnele cum şi-au pus taioarele elegante să le reprezinte siluetele. Pe guler, prins un ghiocel. La spate, ascuns un ghiocel. Dacă îl găseşti în locul meu, nu-l ucide prin a te face că e prea mic ca să bucure un suflet. Dacă îl vezi, spune-i şoptit că nimic nu e mai sălbatic decât capul lui plecat de rouă. Dacă îl cumperi, leagă-i un şiret, chiar mai vechi. Păstrează-l într-o carte sau fă-l să înflorească înmânându-l primăverii din viaţa ta. Spune-i că a fost cel mai ieftin şi mai drăguţ şi că se potriveşte mărimii palmei ei. Roag-o să-i schimbe apa din pahar ca să-i trăiască mai multe zile. Spune-mi că şi ţie ţi-a fost dor de mii de ghiocei şi-ţi promit că eu nu uit, că o să-i culeg, că o să îţi las doi-trei la uşă sau agăţaţi în cutia poştală. Exact ca odinioară, cand te dăruiai la pachet cu verdele crud şi primăvara ascunsă în tine…