Gramada de bobi

Pentru toate icoanele care plâng, pentru toatele zilele din calendar a căror însemnătate nu o mai ştiu, pentru toţi îngerii cu aripi ce nu s-au deschis şi pentru toţi norii care stau să plângă, te-am iubit. Pentru fiecare stea care se prăbuşeşte în orizont, pentru soarele care aşteaptă nerăbdător apusul, pentru toate inimile care au încetat să mai bată şi pentru lumina din ochii copiilor, te iubesc. Pentru toate rugăciunile pe care le-am învăţat de dragul acestei iubiri sfinte, pentru toate bucuriile care dintr-o idilă umană au făcut una divină, pentru toate serile în care am ascultat tăcerea şi pentru fiecare lacrimă care a tremurat în lipsa ta…Te voi iubi…Sunt iubire şi m-am născut din iubire. Mă răsfăţ cu iubire pentru că am crescut din iubire. Luând viaţă din iubire am înţeles că tot pentru iubire va trebui să mor. De abia când am renăscut am realizat că tu însemni iubire şi nu mi-a părut rău că m-am născut, că am crescut, că am fost sau că am murit. Dacă ţi-aş mai găsi un nume sinonim cu iubirea îţi mărturisesc că aş lua-o de la capăt. Ca să-ţi cunosc toate sensurile.

Am evitat subiectul. Nu m-am simtit capabila sa vorbesc despre el. Poate pentru ca nu are cum sa mai citeasca. Zilele trecute insa, am rasturnat o cutiuta de carton. Acolo, pastrez singurele lucrusoare ce-mi amintesc de el, de putinele clipe frumoase, de cele multe lipsa, de cele urate si retinute. Am dat peste un martisor papucel cat o pastaie, peste un servetel parfumat primit intr-un avion. Am dat peste numarul meu de mobil in agenda lui, peste stiloul cu penita de aur ce mi-l daruise intr-o clasa primara. A trecut si ziua lui in martie, dar tot nu am putut scoate vreun cuvant. Ma simt vinovata pentru ca pe 9 noiembrie se implinesc doi ani de cand nu i-am mai dus o floare. Si mi-e dor de el pentru ca doarme foarte mult. Am ramas o perioada in stand-by, nedorind sa ma gandesc cum mi-a sculptat drumul prin viata sau cum l-a strambat. Read the rest of this entry »

Privesc lumea imbolnavita de bubatul rautatii. Incerc sa o scarpin aruncand o pudra la fel de jegoasa pe ea. Imi raspunde cu o scarba senzuala, care paralizeaza simturile mucegaite. Mă uit la viata, cel mai nesimtit cadou pe care l-am primit toti. Îi simt acidul spurcat de cuvinte distruse ca lemnul putrezit. O viata de închiriat cu transpiratia deranjantă a celor care trudesc in a crede, o viata care aduna minuturi sadice si rascoleste trecuturi cu miros de plastic incins. Sunt spectator fara bilet in corida in care taurii ucid. La fel ca şi ieri, nisipul se face chist uscat cu sange şi ochii se inchid vineti, peste usturimi. Ma uit la doi tineri. Sunt chinuiti de eruptiile neuscate ale dragostei. Buzele lor muşcate, de culoarea vinului tulbure se pierd, lasând loc de alunecuş spoit cu salivă. Praf în vânt. Particule innecacioase ajunse nimicuri. Gust searbad de aer intoxicat cu adieri corcite. Copii pe caldaramuri bombardate de paşi mizerabili. Nascuti din interes, facuti pentru a sfarsi ridati. In vitrine, carti colorate mecanic, nuante de curcubeu fortat. Da, nu, pot, arunc, visez, privesc, plang, rad, strang, cert, rog…povestesc, aberez. Un salt in fata. Am ajuns sa ma adapostesc de tot. Aici, Dumnezeu are o casa. Un templu pana in copertina de nori, unde o lume îşi lasă vise …

Era dosita, ascunsa si uitata. Neuniforma si cu personalitate. Cu reflexele ei pale m-a cucerit si am salvat-o din mainile altcuiva. A fost mai scumpa, dar dragostea la prima vedere nu poarta eticheta cu pret. Mi s-a asezat pe suflet, pe corp, m-a facut sa stralucesc. M-a indemnat să o valsez, sa de deschidă, sa se reverse in unduiri. Simpla, doar pe alocuri cutata, faldurile ei m-au pus in lumina. Ca o visina putreda, scoasa de la pastrare, a stiut sa arate ca una abia culeasa din pom. N-am gasit cu ce s-o compar, ci doar cu ce sa o completez. Si nici macar nu a fost egoista. Nu m-a acoperit toata. Mi-a lasat spatele sa fie mangaiat, picioarele sfidate de un voal in nuanta ei. Nu m-a facut sa par imposibila, desi trena-i discreta batea un apropos de nas pe sus. S-a gandit sa ma si protejeze. Sa nu raman chiar goala. S-a sprijinit pe umerii mei cu doua firisoare. Acum sta ferita de lumina la un loc cu un trandafir paietat de matase roz, cu gogosarul sifonat, cu ciupercuta aurie. Isi traieste faima pe un umeras de lemn, stiind ca undeva, candva vom fi tot impreuna pe ringul de dans. As vrea sa imi cer iertare fata de ea. Am rupt-o cu tocul pantofului de lac. Mi-a parut rau, dar nu-i tot rodul distrus. Visina mea putreda mi-a spus sa nu inchid niciodata fereastra sufletului. Ca poate ceilalti se vor satura sa stea la coada si sa astepte ca o furtuna sa o deschida. Numai cu fereastra deschisa iti vei aerisi sufletul. Si ma gandesc ca, datorita ei am invatat ca atunci cand nu stii sa privesti, nu retii. Si ? Si nu poti spune ca ai văzut.

E prima oară când văd lumina. Îmi dau seama că am nimerit într-o junglă, unde pradă este teama din mine. E prima oară când las aerul să-mi intre în plămâni. Mă înec cu el fiindcă mi-e drag să învăţ a respira. E prima oară când fac un pas. Alerg cu dorinţa unui atlet pentru că îmi doresc să ajung la capăt. E prima oară când plâng. Lacrimile fierbinţi îţi arată copilul din mine. E prima oară când mi-e dor. Depărtarea este cea care mă ajută să cred că te regăsesc. E prima oară când îţi întind mâna. Căldura ce izvorăşte îmi miroase a om. E prima oară când sărut. E ca şi când aş simţi gustul tembel de marijuana. E prima oară când mă dezbrac. Goliciunea mă determină să mă vreau. E prima oară când mă doare. Nu curge sânge dar pierd ceva. E prima oară când poftesc. Blajin cer cu mintea mea aburită de iluzii. E prima oară când cânt. Sunetul rămâne agăţat de pasiunea şi învolburarea din mine. E prima oară când tremur. Emoţiile turbate mă aruncă într-o prăpastie. E prima oară când fac dragoste. Mă dăruiesc ca o pensulă care alunecă pe pânză. E prima oară când accept. Pentru că am învăţat să spun şi da. E prima oară când lupt. Curat, drept şi zâmbind. E prima oară când îţi povestesc. Doar ţie, pentru ultima oară.

Cand in coltul cald al ochiului imi plange un strop de tristete, incerc sa-l absorb in ochi de teama sa nu ma innorez. Cand imi cade agale capul in palme incerc sa desenez o harta a amintirilor ce ma duce in gara clipelor fara nume. Cand mi se taie respiratia, transpir cu un nod in gat si simt ca vreau sa imi inchizi gura cu buzele tale. Sa ma innec cu aburul din tine. Cand ma tem ca asta e ultimul minut pe pamant, ametesc si sarut trandafirul alb pe care l-am protejat cu sute de mangaieri. Cand gem de singuratate, ma inteapa inima asa cum ma agita furia unei rataciri. Cand sunt convinsa ca m-ai salvat de ritmul meu obosit, ma racesc toata, inchid ochii si ma vad mireasa intr-o ruina care rezista contra furtunii. Cand tremur ca un balon de sapun purtat de curent, iau pulsul unui vis si imi promit ca maine ma intorc la tine, unde rasaritul inseamna un cadou. Cand adorm, imi danseaza somnul pe tarmul congelat pe care tu m-ai facut muza. Cand rad, ma dedic zborului unui pescarus si ma grabesc sa ajung acolo unde stiu ca te duci tu. Cand mi-e dor sa ma joc revad marea pe care nu am putut sa o cuprind in ochi. Cand revad stralucirea de gheata retraiesc momentul in care marea s-a mai sarat cu o lacrima. Cand ma plang de o durere de picioare stiu ca praful din vant s-a ridicat in urma mea cand am ravnit la malurile pe care mi-am recapatat 20 de ani. Cand umbra unei zile sterge singuratatea unei vieti in care nu mi-am gasit casa incep sa inchid ochii peste tot. De pe muntele de scoici pe care le-am adunat din palma ta dau drumul raiului din mine. Ma imprastii peste valuri si cutreier locurile in care am sfintit o poveste. Tu te vei trezi, iar eu te voi face sa crezi…Voi fi pretutindeni ti-am spus ca te iubesc. Peste tot unde m-ai invatat sa sper…sa daruiesc. Nimic nu mai e la fel, mai ales de cand am sarutat orfana lacrimile ingerilor. Si iti dau cuvantul ca nu mi-as dori sa fiu in alt loc, decat in cel in care mi-ai aratat ca iti pasa.

Se spune ca e usor sa intinzi mana si sa astepti. Nimic mai fals. Leftera si cu cateva zdrente pe mine, a trebuit sa-mi calc pe inima pentru a accepta gologanii azvarliti in cutia mea de carton. Inghit cu sila fumul tare de la masini, lustruiesc cate un pantof si din cand in cand trag cu pofta dintr-un chistoc de tigara aruncat la colt. Strada… o scurta calatorie, un lung razboi cu mine, un chip uitat, privirea unei mame. Asfaltul rece si sters de bruma este casa mea, azi, cand eu sunt un simplu cersetor…

DEZNADEJDE Ma joc cu destinul. Nu am casa, nu am mama si nu am tata. Sunt a nimanui si totusi cunoscuta. Prin buzunarele mele ciuruite flutura vantul, dar nu-mi pare rau. Asa vreau eu sa fie. Imi trebuie ceva timp sa ma conving ca inca nu le-am vazut pe toate. Pe afara s-a asezat bruma pe masinile din parcari. E frig si deja ma trec fiori. Imi inving orgoliul si ma aciuez undeva pe o straduta ingusta. Imi vine sa plang de parca m-as scoate la vanzare. In coltisorul meu pe unde au trecut mai intai comunitarii, imi vin in minte cateva batai crunte pe care le-am indurat cand eram copil. As minti sa spun ca sunt in strada pentru prima oara… cel putin acum nu m-a aruncat nimeni ca pe un gunoi. Brusc, am impresia ca sunt pedepsita si ca sunt un nimic intr-o pleava. Read the rest of this entry »

Podul palmei Ei. Mereu umed si brazdat de cute, miroase a dor de mine. A zbor de vrabiuta ‘ntr-o aripa. Podul palmei Ei. Caldut si rozaliu, prea fin sa-ti lasi amprenta. Obrajii ei, albi si ‘lunecosi ii simt ca pe o avalansa de zapada, care se prabuseste la atingerea unui fulg. Atunci rade. Ar trebui sa masor cerul ca sa aflu cat mi-e de draga. Si tot n-as afla. Pielea capului Ei. Un petic de catifea, parfumat cu lacramioare. Asa e Ea, un fluture care se razbuna pe un fir de iarba. Buzele Ei. Firave cand se despart, alunga cate-un „ghee”, fericesc printr-un zambet. Manutele Ei sunt dragoste cu scai. Se agata de maneca ta, de gatul tau. Te cerceteaza pana in fundul nestiintei tale. Si miros ca untul uitat in frigider. Ochii Ei. Margele de culoarea nu stiu cui. Jucausi, dupa fiecare somn, pare ca i-a deschis pentru prima oara. Talpile Ei. Cat cupa unei linguri, care depaseste cu un centimetru condorul papusii. Somnul Ei. Pierdut in vise cu tresariri, dansat in cantecul de carusel. Ambitia Ei. Dezamagirea mea ca vrea sa fie un om mare. Bucuria ei caci sase kile si 61 de centimetri pot face atatea…Miracolul Bebs e legea mea, pansamentul care-mi farmeca gandirea. Atingerea Ei. Atat de blajina si sincera ca o zi de nastere, care vine mereu la fix. Miracolul Bebs. Un atunci care e un acum si care inseamna mereu. Miracolul Bebs, toastul pentru amintirea de ieri, sarbatoarea pentru fericirea de azi, increderea pentru toate promisiunile de maine. Miracolul Bebs: sughitul de dupa masa, nasucul mucios, cercelul cu pietricica alba, chelia cu puf de pui, unghiile bobi de orez, neastamparul matinal, biberonul cu patru masuri, jocul de-a avionul. Miracolul Bebs: pampersul din geanta, balansoarul cu girafa, chiotul zglobiu, chipul iubirii mele, avansul in viata asta. Miracolul Bebs, ziua in care m-am dublat, clipa in care inimii mele i-a crescut un pui de inima.

M-am aruncat în gol de pe un bloc de gheaţă. Mi-am dezlipit tălpile de el, fiindcă îmi era rece până în suflet, cu toate că suferinţa nu era congelată de această „bucată de ger tare”. Până jos vreau să nu îmi pară rău că pe imensitatea rece au rămas doar formele unei vietăţi calde care a topit o părticică neînsufelţită de iarnă cu atâta arşiţă umană. Până să îmi încerc zborul fără aripi, m-am gândit că aş fi putut să dau sens acelui omăt întărit. Mi-aş fi dorit să scriu cu el pe soare că te iubesc, dar cum într-o dragoste singură nu există motive, mă gândesc că ar fi mai bine ca primăvara să fie ceea care îl va topi…aşa în lipsa oricărui motiv. Până la pământ mi se pare tare lung zborul…Si mi-ar plăcea să-mi amintesc ceva care să-mi redea dorinţa de a fi rămas prinsă de gheaţa rece rău…Aş fi vrut să-mi amintesc de ce am ajuns în vârful unei piramide pe care nu ştiu cum am urcat…M-am întâlnit cu înaripatele şi mi-au şoptit că în plutirea lor au învăţat să preţuiască libertatea. Tot pe drum, norii mi-au spus că atunci când vrei să plângi nu trebuie neapărat să te reverşi peste tot. Razele de lumină mi-au şoptit că nimic nu inundă mai bine sufletul, decât un strop de încredere…Zbor şi nu mai pot ajunge la finalul unei căderi dureroase al cărei sens demult nu-l mai înţeleg…Atunci când mi-am dat drumul mi-am imaginat că undeva jos, vei fi tu să-mi asculţi motivele, să mă prinzi în braţe şi să nu mă cerţi, dar am uitat să întreb înainte, dacă vei simţi nevoia să fii acolo, când din cer va pica un monument de întrebări…

Sa ma uiti in Paris ca pe o scrisoare netimbrata, plutind intr-o statie de metrou. Sa nu stie nimeni sa ma trimita inapoi. Sa ma legitimezi la cabaret ca pe un suflet metamorfozat. Parisul e miraj de personaj. Sa ma uiti in Paris, unde noaptea freaca vise, unde bat stropii de ploaie in ferestre. Acolo nimeni nu le inchide. Nici toamna, nici iarna, nici oamenii.

Sa ma pierzi mon amour ca pe o emotie cu voce, in orasul in care te joci de-a sufletul altuia, de-a masca tuturor. Sa ma uiti in Parisul lor, unde frumosul ramane frumos si raul nu le poate face rau.

Pentru ca e asa de simplu cand nu stii…

Sa ma uiti in Paris, mi-e dor sa te cheltuiesc pe cursul Senei. Sa ma uiti in Paris, unde saracia are eleganta ei, unde razboiul istoriei e neclintit pe o panza de tablou.

Sa ma uiti in Paris macar o zi, viata are anii ei inainte. Sa ma uiti in Paris, pentru ca astept dependenta mea de lumina lui. Sa ma cobori in statia din viata pietei sau, nu stiu, piata vietii. Sa ma uiti in Parisul indragostit, unde iubirea e un muzeu in aer liber. Sa ma ratacesti firava, printre parfumurile care te imping sa dai vietii viata, pentru ca merita.

Sa ma uiti in Parisul meu cu sfarsit de octombrie, unde zborul meu se invarte dupa un turn. Sa ma uiti in paris, caci simfonia maturilor nocturne nu tine aici loc de Radio Tristetea.

Sa ma uiti in cartierul boem al pictorilor. Culorile sunt expresia sufletelor fara proteza, carpite langa urechea surda, langa ochii care n-au stiut sa vada.

Sa ma uiti in Paris ca pe o scena ieftina daca vrei, unde nici lui Dumnezeu nu i-ar placea sa ia tepe. Sa ma uiti in Paris pentru ca niciodata n-am crezut ca-mi vei pretinde un antidot ca sa te lecui de mine.

Singura boala incurabila este cea de care nu vrei sa te vindeci. Sa ma uiti in Paris ca pe o scrisoare netimbrata.

Vreau sa vad daca te intorci sa ma cauti in Paris, capitala regasirilor.