Gramada de bobi

Ma gandesc ca a venit septembrie. Implinesc 25 de ani. Si imi pare rau. Nu ca nu am mai putin, ci pentru ca nu pot numara 25 de fericiri, de impliniri. Am in suflet poate una, poate doua. Una sigur. Nu mai cred in diagnostice, in preziceri, in sperante. Nici in iubire, desi asta e tot ce avem. As fi vrut ca in floarea varstei sa am zambetul de buze si cele 10 kilograme pe care le-am pierdut in 5 luni. As fi vrut sa primesc o floare, un gand bun. As fi vrut sa apuc ca in viata asta sa ating un delfin, sa vad Muntii Apuseni. As fi vrut sa am o colectie cu papusi de portelan. As fi vrut ca tot ce mi se pare bun sa dureze mai mult de un an. As fi vrut ca oamenii de langa mine sa nu uite de ziua mea, ca prietenii de departe sa nu-si aminteasca inaintea lui. As fi vrut sa sa am un caine blanos si cu pureci Golden Retreiver blond, trandafiri la geam. As fi vrut sa mai vad Parisul, Marea Bariera de Corali, as fi vrut sa fiu iubita. As fi vrut sa scot o carte cu tot ce am scris aici, sa fiu sanatoasa, sa vad multe filme, sa am cu cine rade la desene. As fi vrut un amic, un complice, as fi vrut sa nu fiu singura, nedefinita . As fi vrut sa am un canar si un hamster mancacios ca Jean. As fi vrut sa castig un premiu de jurnalism, sa il dedic lui Victor. As fi vrut sa am si eu pe cineva aproape, sa ma pot confesa. As fi vrut sa am casa mea cu tocarie de lemn. As fi vrut ca Alexandra sa creasca mai repede. As fi vrut sa vad marea mai des. As fi vrut un ceas cu pietricele albe, as fi vrut sa merg cu autobuzul ecologic prin oras. As fi vrut sa o tin pe Tesy in brate macar o ora. As fi vrut sa imi cumpar o undita ori sa stiu face prajituri. Atat de mult as fi vrut sa mi se intample tot ce a trecut pe langa mine. Sa nu fi gandit ca exista o noua zi, pentru ca e un mare neadevar. As fi vrut sa ma desfasor in cuseta mea, dar a devenit neincapatoare…

Deschide ochii şi priveşte în juru-ţi. Nu, nu visezi, ci doar ai să te pierzi din nou prin jocuri de lumini pale, tropote de bocăncei. Lasă-te învăluit de mirosul naftalinei ce duhneşte din paltoanele-nvechite. Te-ai întors la mine, toamna mea, ai revenit ca să mă naşti din nou, de n-ai mai pleca! Oricâtă iubire aş semăna în jurul meu, oricâte zâmbete aş împărţi în zilele plăpânde ale lui Aprilie, oricât aş sta în dogoarea soarelui în vreo zi a lui Iulie, tot ţi-aş duce dorul. Şi dacă nu te-ai ivi, cred că m-aş pierde şi eu ca soarele ce apune pe-nserat după munţii înalţi şi stâncoşi. Sufletu-mi ar fi întunecat asemenea cerului negru ce prevesteşte o furtună cumplită. Ce schimbătoare eşti, ce capricioasă ai rămas! Acum laşi soarele să se arate în plină frumuseţe, acum laşi câţiva nori să stingă totul. Cum împreuni tu cuvinte fără înţelesuri şi preschimbi întâlniri întâmplătoare, of toamnă din ochii mei, tu te revolţi şi din pieptul meu şi scoţi focuri ce nu se sting! Mă faci să lupt pentru lacrimile altora ce-ai să le sădeşti cu grijă, ca să culegi zâmbete adunate de supusul tău vânt aspru. Cine-a zis că eşti urâtă? Poate vreun suflet născut să iubească numai ce-i frumos…Tu cu şuierele tale din amurg, tu cu sângeriul ce-l întinzi pe cer, tu cu şiroaiele ce curg pe trupul meu prăfuit, ai putea fi slută? Ce dragă mi-ai fost de la început…Nu mă mai satur să adulmec mireasma pădurilor ce le usuci, mă-nbătrâneşti de fericire când laşi să-mi simt sub tălpi vreun peţiol de frunză moartă. Şi-apoi mă întinereşti când pe palme laşi a se prelinge esenţa florilor ce le culeg de sub vreo movilă de noroi. La înnoptare îţi tot vorbesc, mă tot destăinui cu căldură, dar ce ştii tu, toamnă rece rău? De câte ori te-am rugat să nu mai pleci, vii mereu, te rătăceşti prin sufletul meu, apoi pleci fără vreun motiv şi cine ştie pe unde zădărniceşti. Nu-ţi mai e drag când îmi scoţi câteodată stele pe cer şi mă laşi să-mi pun o dorinţă, tu nu suferi la nici o despărţire? Mă laşi ca mai de fiecare dată cu griji care mă rod, jale, plâns şi remuşcări. Mi-ai şoptit odată că cine înţelege, n-are nevoie de cuvinte, că te pot regăsi pretutindeni, dar ai uitat că nu oricând. Cum să te mai zăresc eu în privirea îngheţată a vreunei fiinţe, când tu ştergi tot şi laşi doar pământul răscolit de ploi? Şi eu calc pe amintirea ta… Read the rest of this entry »