Gramada de bobi

M-am lovit de multe usi. Usi de dor, de fier,de cires, de nedeschis. Unele mi-au lăsat semne. Căci nimeni nu mi-a dăruit chei. Nici dublurile lor. Si am adormit langa ele, până m-am transformat într-un preş viu. Intr-un spic auriu secerat de incapatanarea unei yale credincioase. M-am lovit de usi. Uneori, am suras la fericire, prin ferestruicile lor incremenite. Am fluturat sufletul prizonier intr-o batista. Dar nici asa, nu a stat in loc pentru mine. Stia ca nu am cheia. Am asteptat la multe usi.  Mi-am rezemat rezerva de optimism pe lemnul lor, sperand ca se vor incovoia la colturi. Crezand ca se vor exfolia, precum o unghie neingrijita si fara calciu. Si ca eu voi fi un biet carabus, care neobservat va trece pragul spre un tinut unde toate sunt atat de mici, incat o jumatate de pret ar parea ridicola. Undeva unde nici marea sa nu urle ca un animal ranit. Am spart cateva usi. Cand am simtit ca nu ma mai pot desparti de ce era dincolo de vizorul lor discret. Am lustruit usi. Le-am spalat, le-am vopsit, le-am uns. Crezand ca usile curate nu au nevoie de zavoare. Read the rest of this entry »

Te ating cu un deget. De la radacina firului de par, cobor pe bulevardul independetei creionat de umerii tai. Cad neglijent pe bratele tale si sper sa nu ai bagaje, geamantane dintr-un voiaj necunoscut. Fac scandal ca plonjonul unui strop de apa, intr-o balta tulbure. Sunt in gara in care va stationa Dulcele Noiembrie. Langa peronul 11. Ca o babuta incapatanata, nu va sta prea mult, caci iarna il imbolnaveste. Dar, oricum, e virusat. A molipsit iarba de rugina, arzand-o ca un dragon indragostit, a  dezbracat toti pomii, aplaudand nuditatea de sub balconul cerului. A bagat spaima in aer, racindu-l cu amenintarea ca poate fi mai rau. A obligat bruma sa fie plapuma peste tentaculele padurilor. E sigur virusat. Atat de contagios, ca nici nu m-am protejat de microbul lui. De ce ? Iubirea e o toamna. Si toamna nu moare niciodata. Ma intorc. Te ating cu un deget. Am 30 de zile. Sper ca nu ai bagaje. Caci va trebui sa ma strangi in brate.

Incet. Inceput. Noi. Gandul. Secretul. Licurici. Inversunare. Teama. Spirit. Egalitate. Absolut. Ras. Promisiune. Cautare. Limitare. Incalcare. Lege. Rabdare. Cantec. Furie. Tanjeala. Intelepciune. Raspuns. Sfidare. Drum. Distanta. Curaj. Protectie. Joc. Speranta. Indoiala. Iubire. Sacrificiu. Oboseala. Basm. Disperare. Veste. Conexiune. Mandrie. Pitici. Fotografii. Kilometraj. Vinovatie. Viata. Credinta. Cuvinte. Mesaje. Asteptare. Dorinta. Rascolire. Camin. Stele. Jumatate. Implinire. Transformare. Potrivire. Romantism. Rugaminte. Reintoarcere. Noi. Intelegi ?

Ma cutreiera fluturi. Au scapat dintre pereti de turta dulce. Ma colinda fluturi de matase, gogosi ce se zbantuie intr-un tot din care nu lipseste nimic. Ma zvacnesc fluturi ce incaiera cu aripile un fir de nailon. Ma zaharisesc fluturii ce se-mbulzesc in mine adulmecandu-ti urma. Ma absorb fluturi. In vopseaua lor, furata din curcubeu. Ma imbraca fluturi. In panza de vanilie, in mar cu scortisoara, in anason si borangic. Ma devasteaza fluturi. Ca pe o sageata indoita de slabiciunea arcului ce o cheltuie, lansand-o. Ma emit fluturii tai. Ca nufarul gelos pe un lotus. Ma imprastie fluturii. Ca pe o torpila cu traiectoria needucata. Ma imbratisez cu fluturii. Cand cade fisticul de pe ei, cand ii cocoloseste greutatea unei raze de lumina. Ma uit cu fluturii pe bratele somnului. Ca o lumanare creata, impinsa pe un lac. Read the rest of this entry »

Poate frigul strange chipul. Poate chipul strange frigul si o arata. Poate ca pe palme se odihnesc mereu emotiile. Dar nici ele nu sunt sugative pentru picaturi de plans. De aceea, iti cauti mastile. De schimb, de imprumut. Jonglezi cu ele, zidindu-ti temelia unui contur de lut. Le cosi margele, le torci un tiv aurit, le obligi sa intruchipeze forma ta nesparta. Masca imbrobodita cu perle sidefate nu poate sa minta destul cand ochii n-au perdea. Curajul consta in a purta o masca de sticla. Dar scuturile transparente tradeaza. Si apa tradeaza uneori radacinile avide. Profita de pofta si uscaciunea lor. Stii, oamenii cumpara masti. Se gasesc la magazin. Pe marimi, pe datorie, pe suras, pe graba. Se vand masti cu margele. Si nu e bal in fiecare zi. Nici carnaval. Nu va suparati…Masti pentru marimea sufletului aveti ? Am gasit una rablagita in podul casei si ma cam strange. Vindeti cumva masti ce iau ostatici ca nerabdarea ? Cu masca arati ca un actor machiat. Concediat si intretinut de un rol. Fara masca te simti uneori ca o infatisare falsa, dezvaluita inamicului cu figura de lemn.Cosmetic si partinit nu lepezi masca, de parca ti-ar fi intrat sub piele. Porti o masca, sa ma minti pe mine, sa-mi legeni mirajul, sperand ca nu te voi recunoaste. Read the rest of this entry »

Noi. Doi pantofi diferiti, impletiti cu sireturi. Diferenta dintre mine si tine nu e de un an. Intre noi, stau toti anii in care nu ne-am stiut. Tu. O blanita mladioasa. Eu. O infrigurata ce detesta asprul. Tu. Un ananas incovoiat. Eu, o nuca de cocos. Noi, o salata de fructe. Noi doi. Niste barci nelacuite. Restul, o sampanie ce nu s-a spart pentru noroc. Impreuna, o firma luminoasa. Eu. Un portativ putin surd. Tu. O fraza neterminata. Noi, un vers de imn. Noi doi, o sarlota de capsuni. Tu, zahar vanilat. Eu, galbenus crud. Restul, o reteta la minut. Tu. O cravata fara nod. Eu, o agrafa argintata. Noi, nevoia de a ne intalni. Tu. O cometa cu chip. Eu, o gura-casca. Impreuna, un desen animat. Tu, o caruta cu nestemate, eu un dovleac fermecat cu portia. Noi, personajele unei povesti. Tu, o departare, eu, un birjar flamand. Noi, o spirala firava. Tu, inspiratia mea. Eu, semnatura ta. Impreuna, o rulada. Noi doi. Tu, un desert. Eu un cactus. Noi, nevoia de a ne usca meritandu-ne. Tu, un aeroplan. Eu, vazduhul ospitalier. Noi doi, o tesatura de iuta. Tu, palma de piersica. Eu, manusa ce o imbrac. Tu, strigatul antic. Eu, ajutorul din bocanc. Tu, o tinichea, eu uleiul ce te unge. Tu, jumatate. Eu, jumatate. Noi, un C.V. de-amor. Solicit angajare. Pe timp de dragoste, pe vreme de razboi. Semnat, intregul jumatatii mele!

Umbra gandurilor nu te paraseste niciodata. Vine si pleaca doar. Ca o trasura condusa de inorogi in culoarea unui zavoi curtat de licurici. Numai visandu-te pot trai frumos, pot cuprinde nelinistea din zori si pacea din amurg, intr-o privire. Casa de acasa e lumina din felinarul mintii, cu care te gasesc prin intuneric. Casa de acasa e seara albastra in care de vei plange, sa-mi spui. Sa plang cu tine. Fara a te mobila cu lunga calatorie a timpului, ai fi doar un coltisor de tristete in care m-as sufoca de dor. Casa de acasa. Un cub de beton in care ai incuiat prostiile, strengariile, jucariile, catelul, soaptele si institutia zilei de reintoarcere. Casa de acasa. Un ravas presarat cu scortisoara, care geme dupa o coarda de chitara. Casa de acasa. Read the rest of this entry »

Sa te ridici deasupra lor. Vei fi peste o infinitate albastra, acolo unde penele de porumbei nu pot pluti. Mai sus de fumul de pe cosuri, cu mult mai departe de piscurile muntilor de biscuit. Doar peste zăpezi cernute, peste o imensitate plana unde regina gheturilor troneaza. Sa te ridici deasupra lor. Din inaltime se despart visele, din supararea lor se intuneca raiul. Miros a miere. Si -a puf de pui galbior. Ca niste breloace de vata se agata de aripi. Se imprastie, se unesc. Fac dragoste intr-un curcubeu cand optimist, cand disperat. Peste ei nu mai e nimeni. Nu s-a gasit cineva mai usor, mai moale, mai galant. Si nici mai curajos sa fie atat de despartit de lume. Intre noi si nori e viata. Intre nori si nimeni e doar loc. Totusi, sa te ridici deasupra lor. Uscatul va fi o cutie cu jucarii. O miniatura savurata prin ochiul incetosat al unui vapor pierdut in atmosfera. Sa te ridici deasupra lor o data in bataia vietii. Cenusa lor, fermecata in cristale e suspendata intre drepturi si pedepse. Intre a interzice si amana. Tesuti intr-un bumbac, copti in foi de placinta, crapati de pasarile otelite. Nori pusi pe bigudiuri, unde ascutisul sabiei ramane taios din orgoliu. Nestramutati, deschid orice lacat, sfarama orice catuse. Printre norii-pufuleti bolteste staruinta si fagaduiesc ochii aprinsi de candela cerului. La braul lui inca se roaga pamantul. Infasurat de acelasi val somptuos. Sa te ridici deasupra lor. Intemnitat doar de propria dorinta, intemeiat de evadare. Vei fi tu insuti de atatea ori. Deasupra tuturor, slava orizontului are spectacol. In premiera. Intr-un zbor. Aduna-ti fortele si ridica-te!

Pretul bucuriei nu e intotdeauna scump. Uneori ma costa pana-n douazeci de mii. Prefer sa raman falita o zi, daca reintalnirea cu ea inseamna sa stau cu viata la o cafea. Si s-o intreb ce mi-a mai facut in ultimii sase ani. Prefer sa-mi poftesc seara in papuci, cu coji de portocale in palme. Iar miezul noptii sa le usuce pe calorifer. Langa stelele de dormitor albastru, mi-e mai usor sa tes botosei unor amintiri. Sa nu le fie frig. Seninatatea si puritatea cojilor portocale ascund un ostas zemos. Care moare la datorie pentru placerea mea. Care-si imprastie veninul exotic spre a-mi aduce la liman secretele unui Craciun. Cojile de portocale sunt vrajite. Mereu de o alta iubire. Nu stiu daca culoarea lor imi reincarca acumulatorii iertarii sau daca prezenta lor ma face sa astept binele la usa. Stiu ca am tot timpul o portocala in sertar. O tin pana imbatranesc jocurile mele in ea. Pana degetele nu ii mai patrund ornamentul. Candva am facut cadou o portocala. Mesagerul si sarbatoarea din ea au fecundat surpriza. Intr-un rost pe care nu l-as fi inteles fara a fi impartit. Nu cred ca am furat vreo portocala. Nici cand am poftit la ea. Cumatra rusine m-ar fi calauzit stiind ca am luat cu forta o desfatare numarata din panerul altcuiva. Ghemul oranj e combinatia dintre rosul pasiunii si galbenul geloziei. Nu am nevoie de un praznic sau de vreun manifest pentru gogoloiul ce tainuie Asia pana-n sambure. Stiu doar ca mi-e bine cand portocala miroase. Langa dragostea mea, langa patul meu, langa bradul meu, langa pusculita mea, langa viata mea. Care nu-i tot timpul o sarbatoare.