Gramada de bobi

Esti cel mai mut prieten al meu. Citat de politete, iubit amant al tacerii. Te strecori pe neobservate sa ma incerci cu latimea unui deget. Te iscalesti tiptil pe pasii mei, pe care ii invarti, ii joci, ii seceri. Esti un egoist care plange plantele in momentul taierii, dar care poarta manusi cand impunge acul la cusut. Esti expresia cinstita ce reproduce in glas sau gand povestile mele fugare. Te vad cand vii, sunt trista cand pleci. Te simt ordonandu-ma pe litere, inganand duhul toamnei, mirosindu-mi coregrafia. Ca pe o sursa de hrana, neglijata in salbaticie. Dantuita de pradatori sentimentali rapiti de hotia noptii. Te simt dependent de fiecare calatorie pe care ti-o promit, te vad chircit in ranita atarnata aripilor. De dragul unui zbor, frant de pocnitura unei bomboane de ciocolata. Simt cand te intorci rascolit, vijelios, orbecaind dupa o punte, o inflacarare, un colac. Te vad concediat de la felicitari, mese si dansuri. Ca o barza fortata sa paraseasca stolul catre Africa. Te vad rugand frumosul sa se cuibareasca in vizuina palmelor tale, satule de rugi amortite. Te simt ca n-ai ce spune, pentru ca altii iti vand timpul. Poate pentru ca, te-au transformat intr-un musuroi ce-ascunde fosilele unor vise. Te vad destramat de tot ce te imparte in putin, pentru tot mai multe. Si nu stiu cum sa te refac din cioburi, intr-un cuib de lacramioare ocrotit de indrazneala unei raze. Te simt imparfumat cu mine ca si cand ai razui lenes coaja unei portocale zemoase. Te simt incercandu-mi intelegerea, compunandu-mi rabdarea. Te vad leganand intunericul, ca tu sa mai prinzi o zi. Te simt asteptandu-ma la coltul unui bob. Oftand ca o gazela imbratisata de spini ce-o scapa de la moarte. Te vad, drag prieten mut. Te simt ca pe un fluture ce mi se zbate-n par. Si zambesc aplaudandu-te ca pe o capodopera. Zambesc inundata de eliberarea ta, platita cu toate simtirile. Pe care n-as fi stiut ca le am, daca nu te-as fi vazut…