Gramada de bobi

N-am sa las viata sa-si vada de viata. Nu am nevoie de toti normalii imbranciti de doruri neconsumate. N-am sa mai deschid lumea fabuloasa. Inchisa de un zapacit ce-si pierde ridul in drum spre marea lui iubire. N-am sa mai lupt cu eminentele despartiri distinse. Si nu-mi foloseste la nimic sa tapisez iluziile cu o camasa de forta. Furata de pe un sonat zburdalnic, ajuns bufonul cumpatului lipsa. Read the rest of this entry »

26. Azi. Eu. Si toamna mea.

Industria e un instrument. Epuizat pentru a impaca nevoile, acolo unde doua maini nu ajung. Julieta e un produs. O potiune pentru care te imprumuti de timp, de bani. O exigenta multumitoare pentru minciuni potrivite. Poti cauta Julieta bleaga, ce deceptionata isi rupe tocul in intersectie. Poti tine calea Julietei care dincolo de un liber suras isi tainuieste monopolizarea. Poti visa o Julieta egoista, care deruteaza tigaia cu tocuri de 12. Ai voie sa astepti Julieta tantosa, versata, ce te refuza, te chinuie, te pofteste. Julieta are un defect. E fraiera. Ea crede ca, atunci cand iti arunci ochii pe ea, vezi toate Julietele la un loc. Isi alege gresit ambalajul ce n-o vinde, fiindca nu-i trufas. Read the rest of this entry »

“Drag Destin,

Nu o sa te intreb ce mai faci. Stiu ca iti urmezi cursul. Am nevoie cu disperare de iubire. Daca se poate, azi sau maine. Sa nu mi-o aduci in ultima zi a vietii, pentru ca nu ma va gasi acasa. Poate o sa imi faci rost si de nitica putere. Caci, vezi si tu, e mult prea trist sa zaresti pe strazi cocoloase rostogolite. In noianul de griji facturate lunar. Nu esti un filantrop. Dar, macar de dragul anilor ce i-am casat ai putea sa-mi daruiesti intelepciune. Nu ca sa-I cer de un deceniu acelasi lucru lui Mos Craciun. Si nici sa incropesc inlacrimata scrisori unui destinatar fara putere de raspuns. Read the rest of this entry »

Marea dragoste a desertului ramane floarea vie. Marele sau esec este duna impotenta. Arsita, dospeala nisipoasa si poate cerul netaiat de lacrimi. Ca o femeie resemnata, imensa uscaciune stie doar sa se strecoare din brate, palme, priviri. Cu egoismul din halucinatiile si iluziile unui ratacit, care n-a aflat ca dupa graba ramane oboseala. Read the rest of this entry »

E vremea globurilor pufoase. A cuibarelor de peri fini, inaripati in pudrarea vantisorului. E vremea sa existi. Ca o iluzie cu fundul in sus, fascinanta ca rasturnarea unei clepsidre batrane. E sorocul papadiilor clandestine. Al celor ce s-au ospatat destul cu perle de roua. E vremea sa vezi. Cum mainile creatiei au desavarsit nimicuri inclinate zborului nemuritor, strain, separator. Cand nu stii ce te sufla si nici cat de departe te poarta. E vremea sa intelegi. Read the rest of this entry »

Stiu ce ne face mai corecti. Gandirea lucida. Care ne tot promite ca nu va mai fi subiectiva. Dar ce te faci cand ea nu se lupta cu constiinta, ci cu orgoliul? Care paleste ca o palma grea obrazul nevinovat, neintors. Stiu ce ne face mai corecti. Motivul puternic. Care ne tot promite ca e pur si obiectiv. Dar ce te faci cand el nu se lupta cu alte pretexte nemanjite, ci cu mijloacele nedemne? Care palesc pridvorul calmului ca o piersica dezhidratata, nemuscata, inmuiata. Stiu ce ne face mai corecti. Egalitatea salvatoare. Care ne tot promite ca nu se comporta ca o indulgenta. Dar ce te faci cand ea nu se lupta cu diferentele, ci cu comparatiile. Care palesc infatisarile  ca verdeata sub o matura din paie, desconsiderata, primenita, ingramadita. Dar chiar stiu ce ne face mai corecti. Lipsa egoismului. Care ne tot promite ca nu face curte personalitatii. Dar ce te faci cand el nu se lupta cu intentia, ci cu imprejurarea? Paleste ca o scanteie perisabila, rapida, vaga. Stiu ce ne face mai corecti. Durerea din vadul vietii. Care ne tot promite ca se panseaza. Dar ce te faci cand ea nu lupta cu virusul desertaciunilor, ci cu un cutit ce o intimideaza afundand-o? Stii si atunci ce te face mai corect. Dar uiti sa-ti masori nedreptatea.

Primavara tuturor verilor din tine s-a intors acasa. Imbietoare si frageda ca un fir nepieptanat de iarba. Rostogol pe intaia raza de soare, ma prefac in lacramioare, ghiocei si branduse si toporasi. Si ies din sera visarii, ca sa imbuc zambile cu lacrimi in ochi. Si lalele care se uita indragostite la bolta eliberata de norii izgoniti intr-o lunga vacanta. Read the rest of this entry »

Iubesc, ca sa nu mor. Respir, ca sa continui. Cred, ca sa nu uit. Si visez, ca sa pot. Alerg, ca sa ajung. Ofer, ca sa traiesc. Privesc, ca sa adun. Insist ca sa am. Doresc, ca sa lipesc. Revoc, ca sa revin. Cumpar, ca sa intregesc. Mint, ca sa inchid. Caut, ca sa desfac. Rog, ca sa staruiesc. Stralucesc, ca sa nu sting. Feresc, ca sa incui. Merg, ca sa raspandesc. Suspin, ca sa cersesc. Strang, ca sa impart. Simt, ca sa asez. Lupt, ca sa masor. Rezist, ca sa joc. Cant, ca sa infloresc. Cutreier, ca sa seman. Plang, ca sa notez. Desfasor, ca sa realizez. Multiplic, ca sa curg. Invat, ca sa ruginesc. Astept, ca sa astern. Numar, ca sa chibzuiesc. Iubesc, ca sa nu mor. Respir ca sa continui. Crede, ca sa nu uiti!

Am doua maini. O mie de lucruri de facut. Si toate bune. Nu stiu cate imi reusesc. Imi place sa cred ca Gramada de Bobi e acel 1% din ce e frumos si nu vedem mereu. Cu acest februarie, numara un an. De fapt, cu fiecare zi in care v-am scris un basm, v-am impartasit o iubire sau poate v-am dezamagit. Unii dintre voi au votat ca cele 90 de forme date vietii sunt o poveste neinspirata. Nu va contrazic. Intamplarile rele ce ne urmaresc, ceasurile triste nu au nevoie de inspiratie si nici nu se ivesc in momente inspirate. Dar fac parte din realitate. Read the rest of this entry »