Guestpost GDB 2 ani

Am invatat pe parcursul timpului ca sunt lucruri nerostite ce-ti macina fiinta, am invatat ca sunt oameni al caror suflet merita mai multa atentie si poate nu stiu uneori sa ofer, am invatat ca existenta noastra si-a acoperit incet seninatatea cu un val de nepasare, am invatat ca sunt dureri mute pe care le-am ascuns in propriile ganduri de frica unor fumuri de iluzii, am invatat ca sunt ochi ce nu se uita in timpul bataliei asteptarii si voci ce rasuna pana in colt de inima, am invatat ca uneori respiram praf si nu ne pasa, am invatat cum se incrunta fruntile cu fulgere atunci cand inima se sparge in lacrimi, am invatat cum sa imi odihnesc visele fugare si cum sa imi ascult opera propriului trai prin smocuri de secvente, am mai invatat ca miracolele se nasc atunci cand ti le doresti foarte tare si ca viata se imparte in buchete de bucurii si siluete de cristal. Toate le stiu din gramada de bobi, care s-a iscalit tiptil in sufletul meu si ma invata, ma rasfata, imi zambeste … cu fiecare tic al sau peste ceasul trairilor mele. La multi ani Andreea!

Guestpost GDB 2 ani

Un număr prim. Primul număr prim, cum ar zice Pitagora. Nu mă pricep deloc la matematică, dar lecţia asta mi-a rămas în minte. Ca să ajungi la doi trebuie să mai adaugi unu la primul lucru obţinut, creat, imaginat, dobândit. Doi e astfel o confirmare a succesului repurtat de unu. Şi de acum încolo, fiecare zi, luna, an, toate adunate la doi sunt paşi spre desăvârşire. Doi e perfecţiune ar spune cineva numai din cauza singuratăţii pe care unu ar putea-o experimenta. Dar cel mai elocvent exemplu ar fi că orice iubire se trăieşte numai în doi. E vocea ta ce tocmai a împlinit doi ani! La mai mulţi!

By Cristian Sutu

Guestpost GDB 2 ani

La vîrsta de doi ani, autorul acestor puţine cuvinte arăta după cum se vede în imaginea alăturată. Se vede pe faţa lui vreo tristeţe?  Vreo amărăciune? Vreun regret? Ei bine, acum poate înţelegeţi mai bine ce înţeleg eu din Gramada cu bobi la 2 ani. Şi dacă, totuşi, nu m-am făcut îndeajuns de înţeles, ascultaţi-o pe fetiţa asta de 2 ani

http://www.youtube.com/watch?v=IqJNYYMP5tQ .
La mulţi ani, Andreea!

Implineste doi ani de cand i-am facut cunostinta cu lumea de departe. Are varsta primei incercari de a-mi strange copilul in brate. Si l-am culcat pe bratele tiparului, in timp ce imi leganam odorul pe picioare. N-am ales intamplator privirea. E cea rupta din mine, cea care te simte si te descoase, ori de cate ori dai pe aici.  E cea care te-a urmarit indelung, fara a te eticheta. Fara a te intreba ce greseli ai facut sau pe ale cui le platesti. E ziua sufletului meu care se imbata ca existi. E ziua in care flamanzeste mai putin dupa dragoste. Pentru ca, tragand linie, nu va face bilantul, ci va lua startul.

Spre alte campuri necultivate, spre alti ochi straini, spre alte cutii ce-au exilat copiii din oameni. E ziua in care, dupa atata munca, nu vad nicio basica in palma. Doar niste colturi crude, prelungite bobilor. Hidratati de naduful care m-a ajutat sa nu uit ca sunt calda. Ca atunci cand sunt strigata, ceruta, impartita. E ziua in care imi amintesc ca nimeni nu spune La revedere cand pleaca de aici. Dar e ziua in care as vrea sa ne trezim in acelasi pat cu frunze. O singura zi dintr-un an, dintr-o viata. In care pijamalele ce oblojesc literele şi casa de turta dulce ce ti-am varuit-o cu neaua gandurilor bune, sa nu-ti stranga marimile. Nu ma tem de ce nu stiu ca trebuie sa ma tem. Ma tem de ce am crezut ca nu trebuie sa ma tem si a durut. Azi, ma tem mai putin ca nu ma cunosti, ma tem mai putin ca nu ai sa revii. Ma tem si mai putin ca o sa pasesti incaltat, ma tem de o mie de ori mai putin ca nu o sa fiu o gazda buna. Pentru ca te iubesc atat de tare asa cum iubesc reintoarcerile tale. Asa cum iubesc urmele vizitelor. Asa cum imi iubesc incercarea de a te pastra acasa. Niciodat nu am stat departe de tine. Pentru ca m-ai surprins, m-ai incurajat si mi-ai muncit increderea. Spune-mi ca esti sănătos! Ca viata ta, desi nu s-a lungit, s-a arcuit ca un zambet. Ca grijilor tale, desi nu au disparut, le-ai desenat mustati. Ca nereusitele tale, desi te apasa, erau de fapt niste realizari mai mici. E o zi in care ar trebui sa ma imbrac elegant. Si sa ma apropii de cer, suindu-ma pe tocuri cui. Si sa ciocnesc pentru ca nu mi-ai mototolit sufletul. Dar cum bolta e departe, cum tocurile imi dau dureri, am sa iti multumesc aici, unde ne-am cunoscut prima oara. Imi doresc sa-ti arunc in viata macar un bob. Care imi umple acum ochii cu lacrimi blande, de bucuria faptului ca a mea casa n-are usi, ceasuri sau parcari. Ca e saraca si niciodata primavara, insa a mea. Dar care e atat de plina, imbobocita de-o gramada neasteptata. Azi e ziua sufletului meu. E ziua celui mai elastic bob.

By Somnulescu

Guestpost GDB 2 ani

De ce alegeţi să vă iubiţi doar în zilele lor? De ce în restul timpului sunteţi doar el şi ea, când de fapt ar trebui să fiţi voi? De ce puneţi aşa de mult accent pe romantism când nici măcar voi nu-l cunoaşteţi? Refuzăm să credem că romantismul este mort, că e doar un mesager fără corp. Refuzăm să vă înţelegem năravurile şi să vă ascultăm falsele dovezi de dragoste. Iubirea nu stă-ntr-o zi, nu stă doar în inimioare şi bomboane de ciocolată, iubirea nu se vinde… dar din păcate nici nu se mai simte. Să ne plecăm în faţa preşului pus pe capul dragostei, ştiind că doar aşa o vom putea vedea şi la alţii? NU! Aveţi sute de zile în fiecare an să vă arăţi, aveţi atâtea oportunităţi…Cu toate astea ce ştim noi? Rămâneţi în lumea voastră plină de îngeraşi de porţelan şi de inimioare de plastic vândute cu 2RON bucata. Rămâneţi să vă bucuraţi de mărunţişuri şi plecăciuni false în faţa celui drag. Însă întrebarea e, cât de mult i-aţi greşit timp de-un an încât să aveţi doar o zi de iubire…şi aia cumpărată de la alţii? Dar ce ştim noi? Suntem doar doi bobi într-o grămadă…

Guestpost GDB 2 ani

Daca nu mi-ar fi spus Andreea, probabil ca nici n-as fi observat : gramada sa de bobi implineste zilele astea 2 ani de existenta. Felicitarile, masa si dansul vor avea loc pe unde poate fiecare, dar in cinstea acestei aniversari, proprietara s-a gandit sa-i roage pe unii dintre cititorii sa-i sa scrie cate un articol in calitate de invitat (sau guest, ca sa ma exprim in trend). Multumesc, Andreea ca te-ai gandit si la mine, desi ramane cum ti-am spus : articolul meu va fi fad, in comparatie cu bobii pe care i-ai adunat tu in gramada timp de doi ani. De ce zic treaba asta? Pentru ca Andreea scrie cu o sensibilitate si un talent pe care eu le invidiez, dar la nivelul carora nu pot ajunge. Daca ar fi sa facem o comparatie intre mine si Andreea, pastrand proportiile, bineinteles, as zice ca eu sunt ca Toparceanu, pe cand ea e ca Eminescu. Dar n-are rost sa insist prea mult pe tema asta pentru ca diferenta este vizibila cu ochiul liber. Asa ca o sa ma multumesc sa-i urez multa inspiratie proprietarei si sa-i vedem cu totii gramada marindu-se pe zi ce trece cu bobi cat mai frumosi.

Special post  GDB Bobul de umanitate

Viaţa nu se măsoară în filele rupte din calendar, ci prin lucrurile bune pe care le faci. Iţi cer să găteşti fericire, să gândeşti cu sufletul. Mi-ai dovedit că ştii lecţia, că o viaţă e mai presus de orice. Daniel e un om de zi sfântă, dar nu se vede. E mai fragil decât o jucărie, iar lumea lui nu se mai ridica în picioare. Pentru că nu mai ştie să facă paşi.

Albastrul curat din ochi, lacrimile şi tânguielile ţin loc cuvintelor de dor, de bucurie, de suferinţă. Daniel vrea să cumpere o viaţă, dar la magazin nu se găseşte. Pentru el, e de vânzare în străinătate şi o poate cumpăra cu 150.000 de euro. Cu doar 1% din sumă nu poate recupera nici ce a pierdut şi nici un viitor. Durerea lui nu se spune, se simte. Şi sfâşie… Jurnalul ochilor de azur e acum o scrisoare pentru noi. Doi ochi umezi cer viaţa înapoi, vor fericirea răpită pe nedrept. Mâinile vor seva puterii, picioarele vor să simt forţa pasului. O piramidă de vise ieftine pentru mulţi dintre noi se prăbuşeşte pentru cel care nu ştie să o înalţe singur. Când poţi face un gest numit salvare, nu rămâne cu spatele întors. Şi spatele doare. Şansa lui Daniel are un nume: Aprilie. Şi e atât de târziu…Toţi preferăm să ascundem tristeţea, de zile. Undeva, într-un colţ. Să nu ne gândim la rău, să nu punem la suflet necazul. Fie pentru că nu mai avem suflet, fie pentru că suntem comozi. Am putea să fim de acord cu asta, dacă am avea certitudinea că dragostea şi afecţiunea sunt nule. Dar nu sunt…Pentru că tu şi cu mine înţelegem că iubirea olimpică nu se pierde într-un liman de indiferenţă. Şi dar din dar se face Rai. Îţi vorbesc de Daniel. De o dragoste, pe care nici îngerii nu o pot oferi. Dar ştiu să o ia. Îţi vorbesc de Daniel şi copilul său ce urmează să vadă lumea. De două fiinţe camuflate într-una, prin sânge, suflet şi asemănare. Şi postez iubirea unei inimi războinice, care va învinge mizeria sorţii. Cu genunchii în faţa durerii, în faţa furtunii anilor de chin care mi-au vândut un pont: Ar trebui să dai vieţii, viaţă. Merită! E bine să crezi că e o poveste. Dacă ai fi autorul, ai putea schimba finalul. Daniel, Cerul va fi prea departe pentru tine, pentru ca pe Pamant suntem noi, cei care lupta!

Mai multe aici DANIEL RADUTA

NOTA -  Cum puteți ajuta

By Alex Mazilu

Guestpost GDB 2 ani

Stateau pe acelasi acoperis…fiecare avea impresia ca era singur si facea abstactie de prezenta celuilalt…Era frig…Amandoi se gandeau la un singur lucru… La ce?